Retete cu Legume
Porumb in stil Mexican
INGREDIENTE RETETA
- 5 bucăți de porumb
- 75 g unt
- 1/4 ceașcă maioneză
- 2 linguri smântână grasă
- 1 sfert linguriță sare
- 1 sfert linguriță pudră de usturoi
- sucul de la 1 lime/lămâie
- cașcaval afumat dat pe răzătoarea fină
- pudră de boia dulce/picant
- pătrunjel tocat (opțional)
Pentru topping
PREPARARE RETETA
Pentru început, puteți alege dacă veți folosi porumb fiert sau copt. Sau, de ce nu, și fiert și copt. Astfel, puneți porumbul la făcut, așa cum procedați de obicei. Când mai are un pic și este gata, amestecați într-un bol maioneza, smântâna, sarea, pudra de usturoi și sucul de lămâie. Pe o farfurie plată radeți cașcavalul afumat cât de fin posibil.
Scoateți porumbul. Pentru a fi mai ușor de mâncat și mânuit, puteți să-l înfigeți pe câte un bețișor de frigăruie (de unică folosință sau metalică). Și apoi ungeți, pe rând, fiecare bucată cu niște unt, dați prin topping-ul din bol, prin cașcavalul ras, presărați boia deasupra și pătrunjel fin tocat.
A se servi imediat.